Dar să nu mergem mai departe cu explicațiile.
Cum e să te trezești într-o bună zi, pe nepusă masă, într-un cărucior cu
rotile? Presupun că pentru fiecare ar fi un coșmar dintre cele mai negre.
Așa s-a întâmplat cu ea...o fetița dulce, ce abia îmbrățișa, timid,
viața. La o aruncare a mingii peste fileu, cazu în genunchi cu toate fetele din
echipa peste ea, fericite că au învins. S-a trezit peste un timp pe un pat de
spital ..cât timp, nici ea nu știa. Doar la capătul patului trona un cărucior
cu rotile. După câteva operații la picioare..acel cărucior era tot ce o
aștepta.
Acasă, deja îi îngropaseră viața întreagă. Mama ei plângea ca și cum
murise, fratele nu vedea nici un viitor pentru ea. Și totuși...ea era Lina.
Strânse puternic roțile căruciorului, la fel și dinții și-și spuse în minte ”ma
to theo, den tha minei etsi, re zoi mou (pe Dumnezeu, nu va rămâne așa, băi
viața mea). Apoi strigă la toți în jur : ”Eu am să merg! Pe Dumnezeu că o voi
face. ”
Doi ani a petrecut fata asta în cărucior. Dar a fost dintre acei oameni
care lovesc cu pumnul în perete, își bandajează mâna în tăcere, își șterg
lacrimile fără să-i știe nimeni și merg mai departe, orbi și surzi la orice
i-ar trage înapoi.
Nu a mai avut parte de o carieră sportivă, dar e unul dintre cei mai
buni și mai culți oameni pe ce-i cunosc.
