Thursday, May 5, 2016

Despre dragoste

Se spune că în dragoste și în război toate sunt permise. Dar până la urmă ce este mai rău? Să lupți sau să te îndrăgostești? Și cu parametrii ce se întâmplă?

Lupți pentru ceea ce iubești sau te îndrăgostești cu fiecare picătură a sângelui și unde o să iasă?

Multe sunt întrebările care se ivesc și răspunsurile sunt diverse. Însă fiecare persoană se mișcă diferit. Are ochii diferiți de ai tăi și gânduri diferite. De aceea nimeni nu seamănă cu un altul, ca să poată lumea să se schimbe și să continue să se miște.

În dragoste toate sunt permise. Nu, nu sunt permise toate.
Este permis să fii activ până acolo unde te țin forțele sau alegerile sau situațiile. Nu poți și nu ai nici un drept să distrugi oameni și vieți pentru că înaripatul înger prostuț a decis să te trăznească.

Nu contest. Este cel mai frumos cadou pe care l-a dat Dumnezeu omului. Este speranța că nu vei rămâne niciodată singur.

Pentru că nu există pedeapsă mai mare pentru om decât aceea de a rămâne singur. Să fie jumătate. Să-i lipsească întotdeauna ceva.

Însă și dragostea are un sfârșit. Are și ea limite. Și în general când le treci întotdeauna va urma furtuna ca să poată veni Nemesis (zeița răzbunării). Ca să ți se pară la sfârșit răscumpărarea mai dulce.

Te îndrăgostești fără să-ți fie împărtășită dragostea și te chinui singur. O înțelegi, o schimbi, o ascunzi în spatele zâmbetului, a hainelor ca să fii de ajuns și niciodată nu ești. Și niciodată nu este acolo ca să o observe și să te admire.
Te îndrăgostești de ceva ce ți se cuvine și faci totul ca să îl iei, fără să te gândești că cel care este lângă el (lângă acel ceva) a dus aceeași luptă, l-a durut, a sângerat și a petrecut nopți albe pentru a fi lângă el.

Ei bine tu ai să vii să furi?

De aceea nu este totul permis în dragoste. Nu-ți poți ști următorul gând.

Noi, oamenii, suntem nemulțumiți. Suntem nerecunoscători. Suntem însetați să clădim lumea, să-l clădim pe altul în întregime și îndată ce reușim și am gustat tot succesul și fericirea, ne simțim goi. Mereu ceva ne va lipsi.
Poate e suficient că nu ne uităm să trăim ”acum”. Marile noastre aspirații nu ne-au lăsat loc pentru nimic altceva. Ne-au găsit până am plătit și ne-am uitat doar să călcăm peste toți și toate ca să urcăm pe tron.

Am pierdut pădurea pentru că am privit copacul. Așa am ajuns aici.

Am continuat să luăm tot ceea ce părea să strălucească și să ne pară aur și când am reușit, am deschis brațele și țineam gunoi.

În dragoste însă, nu este mereu așa. Mai sigur nu este niciodată așa. Oricât ai vrea, oricât ai încerca, dacă nu o vreau amândouă părțile, nimic nu se întâmplă. Te schimbi tu, însă toate celelalte rămân la fel. Tu le vezi diferit pentru că ești îndrăgostit și așa trebuie să le vezi. Însă nu, nimic nu se schimbă.

Poate că iubirea va reuși. Pentru că dragostea, la un moment-dat, trece, se diluiază și de multe ori te uiți înapoi și te întrebi ce a fost acel ceva care te-a tras să vrei să miști Pământul și Cerul ca să ajungi aici unde ești.

Iubirea însă este ceea ce rămâne la sfârșit. Și aceasta îți este răsplata pentru tot ceea ce ai făcut ca să ajungi aici. Aceasta este ceea ce în clipele tale  de deznădejde îți arată că osteneala ta n-a fost în zadar și nici sacrificiile pentru omul pe care l-ai vrut lângă tine.

La sfârșit aceasta va schimba tot. Te învață să respecți, să te liniștești, să faci pas acolo unde nu te ține. Să faci compromisuri chiar dacă știi ce înseamnă acest cuvânt pentru că niciodată nu te-ai dat înapoi.

Te învață să dai de la câte o pereche de șosete până la sufletul tău, viața ta, timpul tău, forța ta.
Mereu te va încerca, ca să fie sigură că meriți să o ai. O să-ți îndepărteze tot ce vrei să ai mai aproape ca să-ți încerce nervii și rezistența.

Când însă anii vor trece și vei îmbătrâni și îți vei schimba modul de a vedea lucrurile, atunci vei înțelege. Ai să vezi că frumoasele tale clipe le-ai petrecut atunci când ai băgat-o în viața ta, când ai lăsat-o să te umple și să o simți.
Când te-ai iubit pe tine însuți și acesta, la rândul lui s-a iubit; cealaltă jumătate a ta și aceasta la rândul ei și alta și alta și înăuntrul tău lumea s-a iubit.

Ai să-ți amintești că având iubire nu ai avut nevoie de podoabe ca să te înfrumusețeze, nici nu te-ai schimbat. Că te-au iubit pentru ceea ce erai. Pentru ceea ce erai când îți purtai pijamalele largi, pentru ceea ce erai când îți mâncai pâinea prăjită în fugă, pentru ceea ce erai când nimeni nu era lângă tine dar tu ai rămas cu capul sus.
Pentru toate acestea iubirea măsoară mai mult decât dragostea.

Vezi tu, sunt frumoși fluturii dar, la începutul iernii, mor.

Wednesday, May 4, 2016

Ce înseamnă ”trăiesc fără frică”?

Ce înseamnă ”trăiesc fără frică”? Cum se poate să nu-mi fie teamă de fricile mele? Paradoxul depășirii fricii este a face exact toate acele lucruri care o fac să crească. Avem nevoie de frică însă până acolo unde ne permite să fim funcționali și să avem grijă de noi înșine, fără a ne îngrădi și fără a ne interzice a trăi fericiți și împliniți.
S-a spus și s-a scris mult despre frică. Mii de citate de la politicieni până la figuri publice și filosofi sunt reproduse în fiecare zi, pentru a o alunga și totuși rămâne una dintre cele mai mari obstacole parcă înadins ridicate de cineva în fața noastră. Acolo unde sunteți gata să faceți o schimbare pozitivă interesantă în viața voastră, dintr-o dată îi simți frigul  insuportabil de presant și șantajul pumnului în barbă a obijnuințelor.

O parte din tine este entuziasmată la ideea schimbării pentru o slujbă nouă, o casă, o relație iar altă parte este blocată în ceea ce era, până acum, realitatea ta, simplă și inactivă. Și partea asta a ta te ține să nu înaintezi. Frica este un sentiment fiziologic  care e necesar să existe în viața ta doar pentru a te proteja de pericole. Este important să facem diferența între frică și stres.

Frica este asociată cu un pericol real și e menită să ne protejeze, în timp ce stresul adesea are de a face cu pericole imaginare sau situații, care sunt declanșate de un eveniment traumatic care s-a petrecut sau pentru că cineva ne-a înspăimântat spunându-ne într-una că trebuie să rămânem departe  de o anumită situație. Când ne reamintim nouă înșine că exercițiul controlului este o iluzie, atunci vom începe să ne calmăm. Cel mai rău scenariu la care v-ați gândit nu se va întâmpla și veți fi plăcut surprinși, deoarece de multe ori asociem schimbarea cu ceva neplăcut și distructiv.

De frică avem nevoie până în acel punct în care suntem funcționali și ne protejăm pe noi înșine fără a ne îngrădi sau a ne interzice a trai fericiți și impliniți. ”Trăiesc fără frică” nu înseamnă că trebuie să avem ignoranța pericolului sau să exagerăm în privința abilităților noastre. Pur și simplu înseamnă că avem nevoie să o simțim și să rămânem cu ea așa cum rămânem și simțim toate sentimentele, luând-o în considerare, dar cu toate acestea înaintând spre orice schimbare ne dorim.
De altfel curajul nu implică lipsa fricii, ci mai degrabă gestionarea acesteia. Scopul nu este să nu ne fie frică niciodată, ci să nu ne țină inapoi intr-o viață care nu ne mai satisface. Frica iși va face apariția în fața noastră de fiecare dată când vom încerca să ”creștem”,să ne cultivăm, să mergem acolo unde am visat.
Mulți dintre noi credem că frica este un semn al pericolului, un avertizment precum că ceva rău urmează să se întâmple și că trebuie să-l ocolim prin orice mijloc. Acest mijloc ne-a deservit când eram copii și nu aveam de ales. Există diferență între frica de necunoscut, de nou, și frica instinctuală.

Sunt sigură că dacă ai rămâne la ceea ce ți se întâmplă fără să fii deranjat de terțe persoane, vei înțelege ce am in vedere și vei ști care dintre cele doua te privesc în mod direct. Mulți dintre noi credem că frica este un semn al pericolului, un avertisment precum că ceva rău urmează să se întâmple și trebuie să-l ocolim prin orice mijloc. Însă oricâți au făcut ceva important îți vor răspunde la fel ”normal că mi-a fost frică”.
”Normal că m-am gândit să fug, să renunț. Uneori încă mă mai gândesc. Însă nici o clipă n-am regretat această schimbare”. Încearcă să-ți aduci în minte experiențe pozitive, amintiri...Adu-ți în minte acele momente în care ai simțit frica și totuși ai făcut schimbările pe care le-ai vrut. Cum au evoluat lucrurile? Sunt toate șansele ca totul să meargă bine. Tendința noastră este să dorim să mergem pe drum cunoscut, chiar dacă acesta este urât și anevoios, pentru că ni se pare mai ușor.
Știm cum să fim pe acest drum, știm cum să ne purtăm, ce să așteptăm și ce să luăm. Siguranța obijnuințelor de multe ori nu ne lasă să vedem că cercul s-a închis. Singurul lucru pe care-l poate regreta cineva care parăsește o situație rea, este faptul că nu a făcut-o mai devreme. Schimbarea și evoluția sunt, bineînțeles, și rezultatul inevitabil al întâlnirii nouă înșine cu natura noastră prin conștientizare, contact direct, fără încercări, control sau evitări.


Există un paradox existențial magic, unde schimbarea se întâmplă, când cineva devine ceea ce este și nu încearcă să devină ceea ce nu este. Viața se întâmplă, înaintează cu sau fără fricile noastre. Când ne reamintim nouă înșine că exercițiul controlului este o iluzie, atunci vom începe să ne calmăm. Cel mai rău scenariu la care v-ați gândit nu se va întâmpla și veți fi plăcut surprinși, deoarece de multe ori asociem schimbarea cu ceva neplăcut și distructiv.

Sunday, April 10, 2016

Cât valorați?

Odată, demult, un tânăr s-a dus la un înțelept și i-a spus:
-          Am venit la dumneata să mă sfătuiești, căci șimt că nu valorez nimic și am ajuns în pragul sinuciderii . Toți îmi spun că sunt un prost și un ratat. Te rog, stăpâne, ajută-mă!
Bătrânul înțelept aruncă o privire tânărului și îi spuse:
-          Iartă-mă, dar sunt foarte ocupat în clipa asta și nu te pot ajuta. Este un caz foarte urgent la care trebuie să merg. Dar dacă poți accepta să mă ajuți, îți voi întoarce favoarea.
-          Bineînțeles, stăpâne! răspunse tânărul.
-          Bine, spuse înțeleptul, și scoase un frumos inel după deget cu o piatră prețioasă deasupra.
-          Ia calul meu și mergi la piață. Ia inelul și fă tot ce poți ca să îl vinzi, pentru că am nevoie urgentă de bani ca să-mi plătesc o datorie. Încearca sa-l vinzi la un preț bun și nu negocia pentru nimic mai puțin de un ban de aur. Mergi și fă asta cât mai repede posibil.
Tânărul luă inelul și plecă. Când ajunse în piață, arătă inelul la destui comercianți, care îl cercetară cu mare atenție, dar îndată ce auzeau că schimbul e cel puțin pe o monedă de aur, iși pierdeau de tot interesul. Unii comercianți au râs de tânărul nostru, alții chiar l-au alungat imediat; numai un bătrân comerciant s-a deranjat să-i explice că aurul era prea mult pentru inelul lui și că ar putea să-l schimbe pe cupru sau în cel mai bun caz pe argint.
Când auzi toate aceste cuvinte, tânărul se supără și își aduse aminte de sfatul înțeleptului să nu schimbe inelul decât pe aur. După ce cutreieră întreaga piață și nu găsi nici un cumpărător, urcă supărat pe cal și plecă înapoi la înțelept.
-          Stăpâne, nu am putut să fac ceea ce mi-ai cerut. În cele mai bune cazuri îmi dădeau două monezi de argint, dar mi-ai spus să nu-l schimb pe nimic altceva mai puțin decât pe aur. Dar mi-au spus că inelul nu valorează atât, spuse tânărul.
-          Asta-i important- spuse înțeleptul. Înainte de a vinde ceva, trebuie să afle cât valorează. Și cine ar putea ști asta mai bine ca un aurar? Ia inelul și mergi repede la aurar, dar să nu-l vinzi orice preț ți-ar oferi. Să vii după aceea direct la mine.
Tânărul merse la aurar și când acesta examină timp îndelungat inelul cu o lupă, îi spuse tânărului:
-          Spune-i stăpânului tău că îi dau 58 de monede de aur pentru inel, iar dacă îmi dă puțin timp, îi dau chiar 70 de monede de aur.
-          70 de monede de aur!! Exclamă tânărul. Râse, mulțumi aurarului și merse înapoi la înțelept. Când povesti înțeleptului cele spuse de aurar, acesta îi spuse:

-          Să-ți aduci aminte că și tu ești ca acest inel prețios și unic. Numai un cunoscător poate să-ți aprecieze valoarea. Ei bine, de ce-ți pierzi timpul vizitând adunătura din piețe și asculți părerea fiecărui comerciant de duzină?

Friday, April 8, 2016

Iartă-mă!


Iartă-mă! Așa am să încep această scrisoare. Acum, când citești aceste rânduri, nu mai sunt lângă tine. Nu mai sunt în viață.
Cine ar ști așadar cum imi va fi ”după”?
Nu mă tem. Am obosit să trăiesc așa!Mă chinui de atâta timp și te chinui și pe tine.Și tu nu ai nici o vină pentru nimic.
Iartă-mă că am fost eu cea pe care boala asta nenorocită a ales-o!
Iartă-mă că în ultimii doi ani nu făceam altceva decât să intrăm și să ieșim din spitale.
Iartă-mă pentru frica prin care ai trecut de fiecare dată când așteptam rezultatul analizelor.
Iartă-mă pentru interminabilele ore de așteptare de după fiecare operație.
Iartă-mă pentru semnele vinete de pe corpul meu.
Iartă-mă că mi-a căzut părul, că am slabit, că am îmbătrânit, că am obosit, că m-am urâțit.
Iartă-mă că m-am imbolnăvit...
Iartă-mă că la început m-am temut atât de tare incât am abandonat lupta. Să știi că tu mi-ai dat forță să continui, să merg mai departe, să incerc.
Și na, că a trecut timpul și a ieșit la iveală cât de slabă sunt.
Până la urmă m-a învins...
Și știi...am o supărare. Am o mare supărare. Pentru că nu mi-am săturat ochii de tine, nu m-am săturat de îmbrățișarea ta, de brațele tale pe corpul meu. De ce nu m-ai luat să plecăm din toată nebunia asta?
 Pentru că am stat mai mult decât era necesar...
Pentru că nu ți-am născut copilul.
Pentru că acea casă pe malul mării a rămas un vis până la urmă...
Pentru că nu am dovedit să-ți fac toate acele mâncăruri pe care ți le-am promis...
Pentru că nu am dovedit să cutreierăm lumea..
Pentru că de multe ori te-am neliniștit..
Pentru că..am în vedere, știu că trebuie ...nu vreau să-ți spun să-ți refaci viața, să te reîndrăgostești, să te recăsătorești. Pentru că nu știu dacă am găsit cuvintele potrivite sau modalitățile corecte ca să-ți spun că tu , tu ai fost singurul motiv...pentru toate.
Pentru că numai împreună cu tine lucrurile au avut noimă.
Nu știu ce va fi pentru mine ”după”.
 Să nu te neliniștești și să fii puternic.

Să ai grijă de tine, voi avea grijă de tine...

Tuesday, April 5, 2016

Am învățat că....

-este nevoie de mult timp ca să devii acel care îți dorești să fii

-ai nevoie de ani să clădești încredere și sunt suficiente câteva secunde să o dărâmi.

-că nu poți să faci pe nimeni să te iubească. Singurul lucru pe care îl poți face este să meriți să fii iubit, restul depind de asta.

-că indiferent de cât de bun prieten îți este cineva, uneori te va răni și va trebui să-l ierți.

-că nu trebuie să distrugi un ”iartă-mă” printr-o scuză.

-că nu trebuie să te compari pe tine insuți cu tot ce pot alții să facă mai bun.

-că e suficientă o clipă ca să faci ceva ce te va marca toata viața

-că trebuie totdeauna să te desparți de persoanele dragi cu cuvinte de dragoste; poate fi ultima dată când îi vezi.

-că suntem responsabili pentru ceea ce facem făra a avea importanță cum ne simțim pentru asta.

-că poți să-ți controlezi comportamentul sau să lași comportamentul să te controleze.

-că indiferent cât de caldă este o relație la început, pasiunea trece și trebuie să existe altceva care să-i ia locul.

-că eroii sunt cei care fac ceea ce trebuie să se întâmple indiferent de consecințe.

-că banii sunt un mod mizerabil în a-ți evalua viața.

-că de multe ori oamenii pe care îi aștepți să te lovească atunci când ești dărâmat, sunt cei care te vor ajuta să-ți recâștigi încrederea.

-că atunci când sunt supărat am dreptul să o arăt, dar nu am dreptul să fiu rău cu cei din jur.

- că prietenia adevărată se păstrează chiar dacă există o distanță foarte mare;același lucru este valabil și pentru dragostea adevărată.

-că dacă cineva nu te iubește în modul în care ai vrea tu, asta nu înseamnă că nu te iubește cât de mult poate.

-că maturitatea are mare legătură cu experiențele pe care le-ai avut și ce ai învățat din ele și mai mică legătură cu de câte ori ți-ai sărbătorit ziua de naștere.

-că nu trebuie să-i spui unui copil că visele lui sunt irealiste, ...ce dramă ar fi fost dacă te-ar fi crezut!

-că nu are importață cât de rău ți-a sângerat inima, viața nu se oprește până treci tu de necaz.

-că împrejurările și faptele pot influiența cine suntem, dar de ceea ce devenim suntem responsabili.

-că bogat nu este acela care are mult, ci acela care are nevoie de puțin.

-că numai și numai pentru că doua persoane se ceartă, asta nu înseamnă că nu se iubesc unul pe altul; este valabil și invers : pentru că nu se ceartă asta nu înseamnă că se și iubesc unul pe altul.

-că nu trebuie să fim atât de dispuși să aflăm un secret...va putea să ne schimbe viața pentru totdeauna.

-că doi oameni pot privi exact același lucru și să-l vadă total diferit.

-că acreditările din perete nu te fac un om demn.

-că alții vor uita ce le-ai spus, vor uita ce ai făcut pentru ei, dar nu vor uita niciodată cum i-ai făcut să se simtă.


Omer B. Washington


Thursday, October 22, 2015

Interpretarea viselor

Simbolurile onirice și interpretarea viselor:

Psihiatrul elvețian, Carl Jung a expus dovezi convingătoare despre adâncul nivel al minții inconștiente, care se presupune că provine din cea mai autentică realitate spirituală. La acest nivel, care se numește ”inconștientul colectiv” toate mințile pot comunica prin utilizarea simbolurilor universale, a imaginilor care par să aibă o importanță comună pentru toți oamenii din lume.
De exemplu un simbol ca ”leul” sau o ”pisică mare” are o universală sau arhetipală semnificație a puterii și vitalității. Păsările, de cele mai multe ori, simbolizează diverse forme ale dragostei sau ale intereselor; apa ,de cele mai multe ori, sugerează însuși sufletul. O femeie în vârstă sau un bătrân poate să simbolizeze ”SINELE SUPERIOR” sau înțelepciunea noastră exterioară.

MITURILE SAU POVEȘTILE DESEORI AU ASEMĂNĂRI între populații diferite și aceste asemănări par în universalitatea lor simboluri și aspecte.
Câteodată visele noastre pot conține acest gen de simboluri. Normal, ele nu reprezintă toate simbolurile și imaginile din în visele noastre, ceva universal sau arhetipic. Multe dintre acestea se explică mai bine când cel interesat descoperă corelațiile lui personale pe care le are cu acest simbol. De exemplu o pușcă poate să însemne un lucru pentru un armurier și ceva cu totul diferit pentru o victimă de război.

NU EXISTĂ VIS ”RĂU”PENTRU CĂ TOATE VISELE AU PUTEREA să ajute persoana care visează. Visele cu evenimente catastrofice pot pur și simplu să fie sfaturi pentru noi, pentru a ne schimba dieta sau starea noastră sau poate să fie o eliberare emoțională din diverse conjuncturi ale vieții noastre. Pot deveni unelte prețioase de ghidare dacă începem să lucrăm cu acestea.

UNEORI, SEMNIFICAȚIA UNUI VIS POATE SĂ FIE ÎN ESENȚĂ DOAR ÎN SENS LITERAL.
De exemplu, dacă ne vedem pe noi înșine mâncând salată într-un vis,aceasta poate semnifica faptul că avem nevoie de o schimbare în dieta noastră alimentară, incluzând mai multe salate.
Putem visa pe careva, o pesoană pe care nu am văzut-o, sau aflăm noutăți despre persoana respectivă după o lungă perioadă de timp și după aceea, la puțin timp o întâlnim chiar în realitate. În alte situații, acțiunea poate fi mai mult o simbolică a ceea ce se întâmplă în viața reală.
De exemplu dacă visăm diverse camere pe care încă nu le-am explorat, ele pot însemna ușile închise ale personalității noastre. O mașină simbolizează de obicei corpul nostru fizic și necesitatea de a face o schimbare sau de a îndrepta starea noastră fizică.
Pe de altă parte, visele nașterii și moții sunt de obicei mai mult simbolice, indică noi începuturi, noi situații, noi idei, cărora le vom da naștere sau moartea unei parți ale personalității noastre, sfârșitul unui comportament vechi, etc.

Cu toate acestea, deși ar putea exista un sens universal al anumitor simboluri, cheia este să înțelegi ce înseamnă visul pentru tine. Cu toate că pot exista unele elemente supraomenești, simbolurile au înțeles diferit pentru oameni diferiți. Cu toții suntem unici și avem multe istorii personale care afectează simbolurile, obiectele, gusturile și mirosurile care le asociem cu o anumită întâmplare din vis sau cu un anumit fapt.

DECI NU EXISTĂ REȚETE CU PRIVIRE LA ANALIZA VISELOR.
Visele se interpretează în contextul mai larg al dezvoltării individului și al descoperirilor pe care le face pentru el insuși. Cu toate acestea există mai multe linii directoare care vă pot ajuta să înțelegeți sensul mai profund al viselor dumneavoastră și le enumerăm mai jos:
-          Înregistrați-vă visele. Aceasta este prima și cea mai importantă etapă în analiza viselor tale. Notându-vă chiar și câteva fraze care redau rezumatul visului, în esență transferați conținutul din inconștient într-o anumită sferă.
-          Dacă dumneavoastră credeți că nu visați sau nu vă amintiți visele, puteți pur și simplu să țineți un notebook lângă patul dumneavoastră și să scrieți  ”nu am nici un vis să scriu”, în fiecare dimineață. În urma acestui proces, în termen de câteva săptămâni veți începe să vă amintiți visele.
-          Specificați cum vă simțeați în vis. De exemplu întrebați-vă :”Eram speriat, furios,aveam remușcări, etc? Continui să am aceste stări dimineața? Cât de confortabil mă simt cu aceste stări?”
Potrivit lui Jung, visele sunt tonifiantul emoțional al complexelor de idei. Inconștientul nostru ne cheamă să ”ne simțim” ideile, gândurile și acțiunile noastre, astfel încât să obținem un sens mai profund a cine suntem și unde mergem în viața noastră.
-          Identificați gândurile care se repetă în visele dumneavoastră și în viața cotidiană.
De exemplu repetarea gândurilor: ”mă vor ucide, n-am să reușesc, nu înțeleg”. În continuare întrebați-vă pe voi înșivă dacă ați avut aceste gânduri pe parcursul zilei. Dacă da, în ce situații ați avut aceste ganduri?
-          Păstrați în minte toate elementele unui vis.
Poți arăta în visele tale în diferite tale în diferite moduri. Sinele nostru, personalitatea noastră, poate exista în mai multe elemente ale unui vis, chiar dacă există o distincție clară între noi și alt personaj din vis.
Poate te întrebi cum este să fii ”RĂUL” în vis? Cum este să fii persecutorul sau cel persecutat?


Întotdeauna există ceva de învățat despre noi înșine dintr-un vis.

Monday, October 12, 2015

Independența într-o relație

Toți am auzit desigur fraza ”căsătoria omoară dragostea”, când în locul căsătoriei ar putea opta pentru o coabitare pe mai mulți ani.
Într-adevăr cred că nu căsătoria și nici coabitarea de lungă durată nu ucide dragostea sau interesul unuia pentru celălalt ci rutina de zi cu zi care domină și complacerea în această situație.

Când începe o relație amandoi partenerii doresc să petreacă cât mai mult timp împreună, Aleg să iasă ei doi împreună sau cu prietenii unuia sau a altuia și în general caută să facă cât de multe lucruri pot tot împreună. Mulți sunt de părere că o componentă necesară a unei relații reușite este să facă totul împreună, argumentând că a fi pereche înseamnă a avea viață comună, întâlniri comune, iar nu o viață personală separată, fapt considerat ciudat și chiar suspect. Și dacă unul dintre parteneri ar vrea să aibă timpul său, acest lucru cel mai probabil ar provoca gelozia și insecuritatea celuilalt.

Trecând la căsnicie sau coabitare, o pereche care înaintează în așa mod, în esență înseamnă că singurele ore în care vor fi desparțiți sunt cele în care cei doi sunt la lucru. Dar în momentul în care se vor întoarce acasă pot face împreună treburile casei sau cumpărăturile iar apoi pot ieși sau avea ore de relax singuri sau in compania prietenilor.

Cum însă se poate ca doi parteneri care au interes unul față de altul să se poată limita doar la ceea ce inseamnă ”plăcere comună”, fiind totuși personalități individuale? Poate că ar fi totuși de preferat o cale de mijloc? Adică să poată găsi interese și activități comune și de asemenea să se ocupe de unele lucruri fiecare, individual și apoi să împărtășească celuilalt experiențele și impresiile lui? Poate că asta ar reîmprospăta interesul pentru celălalt?

Sigur vor fi momente în care partenerul nostru va trebui să împartă clipe cu prietenii săi, care pentru noi sunt străini, atât aceștia cât și modul lor de comunicare, iar această situație poate fi valabilă și în cazul nostru și al cercului nostru de prieteni.

Desigur în unele situații când ne întâlnim cu cercul nostru de prieteni, poate fi prezent și partenerul nostru, dar asta nu înseamnă că este necesar să ne însoțească tot timpul.

De asemeni obligațiile sociale și profesionale pot atrage sau pot indeparta partenerul nostru de la a lua parte la astfel de întâlniri.

Interesele și hobby-urile pe care le-a avut înainte de a ne cunoaște, poate că le va continua și după începerea relației cu noi, chiar dacă nu dorim să luăm parte la asta. Nu există în acest caz un motiv pentru a renunța la ceea ce-l mulțumește numai pe motiv că nu este o preocupare comună.

Măsura și în acest caz este dialogul și înțelegerea necesităților celuilalt. Fiecare partener poate să se miște independent și poate avea timpul lui, doar al lui personal, care îl mulțumește și îl umple, fiind totodată prezent în relație, arătându-și interesul față de partener, împărțind cu acesta experiențele sale, trairile, etc.

Fiind parteneri independenți în relație, rutina nu pare plictisitoare și greu de suportat ci interesantă și dorită. Căsnicia sau coabitarea nu trebuie să se transforme în înlănțuire, ci fiecare partener trebuie să se simtă liber și să evolueze.