Iartă-mă!

Iartă-mă! Așa am să încep această scrisoare. Acum, când citești aceste rânduri, nu mai sunt lângă tine. Nu mai sunt în viață.

Cine ar ști așadar cum imi va fi ”după”?

Nu mă tem. Am obosit să trăiesc așa!Mă chinui de atâta timp și te chinui și pe tine.Și tu nu ai nici o vină pentru nimic.

Iartă-mă că am fost eu cea pe care boala asta nenorocită a ales-o!

Iartă-mă că în ultimii doi ani nu făceam altceva decât să intrăm și să ieșim din spitale.

Iartă-mă pentru frica prin care ai trecut de fiecare dată când așteptam rezultatul analizelor.

Iartă-mă pentru interminabilele ore de așteptare de după fiecare operație.

Iartă-mă pentru semnele vinete de pe corpul meu.

Iartă-mă că mi-a căzut părul, că am slabit, că am îmbătrânit, că am obosit, că m-am urâțit.

Iartă-mă că m-am imbolnăvit...

Iartă-mă că la început m-am temut atât de tare incât am abandonat lupta. Să știi că tu mi-ai dat forță să continui, să merg mai departe, să incerc.

Și na, că a trecut timpul și a ieșit la iveală cât de slabă sunt.

Până la urmă m-a învins...

Și știi...am o supărare. Am o mare supărare. Pentru că nu mi-am săturat ochii de tine, nu m-am săturat de îmbrățișarea ta, de brațele tale pe corpul meu. De ce nu m-ai luat să plecăm din toată nebunia asta?

 Pentru că am stat mai mult decât era necesar...

Pentru că nu ți-am născut copilul.

Pentru că acea casă pe malul mării a rămas un vis până la urmă...

Pentru că nu am dovedit să-ți fac toate acele mâncăruri pe care ți le-am promis...

Pentru că nu am dovedit să cutreierăm lumea..

Pentru că de multe ori te-am neliniștit..

Pentru că..am în vedere, știu că trebuie ...nu vreau să-ți spun să-ți refaci viața, să te reîndrăgostești, să te recăsătorești. Pentru că nu știu dacă am găsit cuvintele potrivite sau modalitățile corecte ca să-ți spun că tu , tu ai fost singurul motiv...pentru toate.

Pentru că numai împreună cu tine lucrurile au avut noimă.

Nu știu ce va fi pentru mine ”după”.

 Să nu te neliniștești și să fii puternic.

Să ai grijă de tine, voi avea grijă de tine...