Sunday, April 10, 2016

Cât valorați?

Odată, demult, un tânăr s-a dus la un înțelept și i-a spus:
-          Am venit la dumneata să mă sfătuiești, căci șimt că nu valorez nimic și am ajuns în pragul sinuciderii . Toți îmi spun că sunt un prost și un ratat. Te rog, stăpâne, ajută-mă!
Bătrânul înțelept aruncă o privire tânărului și îi spuse:
-          Iartă-mă, dar sunt foarte ocupat în clipa asta și nu te pot ajuta. Este un caz foarte urgent la care trebuie să merg. Dar dacă poți accepta să mă ajuți, îți voi întoarce favoarea.
-          Bineînțeles, stăpâne! răspunse tânărul.
-          Bine, spuse înțeleptul, și scoase un frumos inel după deget cu o piatră prețioasă deasupra.
-          Ia calul meu și mergi la piață. Ia inelul și fă tot ce poți ca să îl vinzi, pentru că am nevoie urgentă de bani ca să-mi plătesc o datorie. Încearca sa-l vinzi la un preț bun și nu negocia pentru nimic mai puțin de un ban de aur. Mergi și fă asta cât mai repede posibil.
Tânărul luă inelul și plecă. Când ajunse în piață, arătă inelul la destui comercianți, care îl cercetară cu mare atenție, dar îndată ce auzeau că schimbul e cel puțin pe o monedă de aur, iși pierdeau de tot interesul. Unii comercianți au râs de tânărul nostru, alții chiar l-au alungat imediat; numai un bătrân comerciant s-a deranjat să-i explice că aurul era prea mult pentru inelul lui și că ar putea să-l schimbe pe cupru sau în cel mai bun caz pe argint.
Când auzi toate aceste cuvinte, tânărul se supără și își aduse aminte de sfatul înțeleptului să nu schimbe inelul decât pe aur. După ce cutreieră întreaga piață și nu găsi nici un cumpărător, urcă supărat pe cal și plecă înapoi la înțelept.
-          Stăpâne, nu am putut să fac ceea ce mi-ai cerut. În cele mai bune cazuri îmi dădeau două monezi de argint, dar mi-ai spus să nu-l schimb pe nimic altceva mai puțin decât pe aur. Dar mi-au spus că inelul nu valorează atât, spuse tânărul.
-          Asta-i important- spuse înțeleptul. Înainte de a vinde ceva, trebuie să afle cât valorează. Și cine ar putea ști asta mai bine ca un aurar? Ia inelul și mergi repede la aurar, dar să nu-l vinzi orice preț ți-ar oferi. Să vii după aceea direct la mine.
Tânărul merse la aurar și când acesta examină timp îndelungat inelul cu o lupă, îi spuse tânărului:
-          Spune-i stăpânului tău că îi dau 58 de monede de aur pentru inel, iar dacă îmi dă puțin timp, îi dau chiar 70 de monede de aur.
-          70 de monede de aur!! Exclamă tânărul. Râse, mulțumi aurarului și merse înapoi la înțelept. Când povesti înțeleptului cele spuse de aurar, acesta îi spuse:

-          Să-ți aduci aminte că și tu ești ca acest inel prețios și unic. Numai un cunoscător poate să-ți aprecieze valoarea. Ei bine, de ce-ți pierzi timpul vizitând adunătura din piețe și asculți părerea fiecărui comerciant de duzină?

No comments:

Post a Comment