Într-adevăr cred că nu căsătoria și nici coabitarea de lungă durată nu ucide dragostea sau interesul unuia pentru celălalt ci rutina de zi cu zi care domină și complacerea în această situație.
Când începe o relație amandoi partenerii doresc să petreacă cât mai mult timp împreună, Aleg să iasă ei doi împreună sau cu prietenii unuia sau a altuia și în general caută să facă cât de multe lucruri pot tot împreună. Mulți sunt de părere că o componentă necesară a unei relații reușite este să facă totul împreună, argumentând că a fi pereche înseamnă a avea viață comună, întâlniri comune, iar nu o viață personală separată, fapt considerat ciudat și chiar suspect. Și dacă unul dintre parteneri ar vrea să aibă timpul său, acest lucru cel mai probabil ar provoca gelozia și insecuritatea celuilalt.
Trecând la căsnicie sau coabitare, o pereche care înaintează în așa mod, în esență înseamnă că singurele ore în care vor fi desparțiți sunt cele în care cei doi sunt la lucru. Dar în momentul în care se vor întoarce acasă pot face împreună treburile casei sau cumpărăturile iar apoi pot ieși sau avea ore de relax singuri sau in compania prietenilor.
Cum însă se poate ca doi parteneri care au interes unul față de altul să se poată limita doar la ceea ce inseamnă ”plăcere comună”, fiind totuși personalități individuale? Poate că ar fi totuși de preferat o cale de mijloc? Adică să poată găsi interese și activități comune și de asemenea să se ocupe de unele lucruri fiecare, individual și apoi să împărtășească celuilalt experiențele și impresiile lui? Poate că asta ar reîmprospăta interesul pentru celălalt?
Sigur vor fi momente în care partenerul nostru va trebui să împartă clipe cu prietenii săi, care pentru noi sunt străini, atât aceștia cât și modul lor de comunicare, iar această situație poate fi valabilă și în cazul nostru și al cercului nostru de prieteni.
Desigur în unele situații când ne întâlnim cu cercul nostru de prieteni, poate fi prezent și partenerul nostru, dar asta nu înseamnă că este necesar să ne însoțească tot timpul.
De asemeni obligațiile sociale și profesionale pot atrage sau pot indeparta partenerul nostru de la a lua parte la astfel de întâlniri.
Interesele și hobby-urile pe care le-a avut înainte de a ne cunoaște, poate că le va continua și după începerea relației cu noi, chiar dacă nu dorim să luăm parte la asta. Nu există în acest caz un motiv pentru a renunța la ceea ce-l mulțumește numai pe motiv că nu este o preocupare comună.
Măsura și în acest caz este dialogul și înțelegerea necesităților celuilalt. Fiecare partener poate să se miște independent și poate avea timpul lui, doar al lui personal, care îl mulțumește și îl umple, fiind totodată prezent în relație, arătându-și interesul față de partener, împărțind cu acesta experiențele sale, trairile, etc.
Fiind parteneri independenți în relație, rutina nu pare plictisitoare și greu de suportat ci interesantă și dorită. Căsnicia sau coabitarea nu trebuie să se transforme în înlănțuire, ci fiecare partener trebuie să se simtă liber și să evolueze.
No comments:
Post a Comment