Despre dragoste

Se spune că în dragoste și în război toate sunt permise. Dar până la urmă ce este mai rău? Să lupți sau să te îndrăgostești? Și cu parametrii ce se întâmplă?

Lupți pentru ceea ce iubești sau te îndrăgostești cu fiecare picătură a sângelui și unde o să iasă?

Multe sunt întrebările care se ivesc și răspunsurile sunt diverse. Însă fiecare persoană se mișcă diferit. Are ochii diferiți de ai tăi și gânduri diferite. De aceea nimeni nu seamănă cu un altul, ca să poată lumea să se schimbe și să continue să se miște.

În dragoste toate sunt permise. Nu, nu sunt permise toate.

Este permis să fii activ până acolo unde te țin forțele sau alegerile sau situațiile. Nu poți și nu ai nici un drept să distrugi oameni și vieți pentru că înaripatul înger prostuț a decis să te trăznească.

Nu contest. Este cel mai frumos cadou pe care l-a dat Dumnezeu omului. Este speranța că nu vei rămâne niciodată singur.

Pentru că nu există pedeapsă mai mare pentru om decât aceea de a rămâne singur. Să fie jumătate. Să-i lipsească întotdeauna ceva.

Însă și dragostea are un sfârșit. Are și ea limite. Și în general când le treci întotdeauna va urma furtuna ca să poată veni Nemesis (zeița răzbunării). Ca să ți se pară la sfârșit răscumpărarea mai dulce.

Te îndrăgostești fără să-ți fie împărtășită dragostea și te chinui singur. O înțelegi, o schimbi, o ascunzi în spatele zâmbetului, a hainelor ca să fii de ajuns și niciodată nu ești. Și niciodată nu este acolo ca să o observe și să te admire.

Te îndrăgostești de ceva ce ți se cuvine și faci totul ca să îl iei, fără să te gândești că cel care este lângă el (lângă acel ceva) a dus aceeași luptă, l-a durut, a sângerat și a petrecut nopți albe pentru a fi lângă el.

Ei bine tu ai să vii să furi?

De aceea nu este totul permis în dragoste. Nu-ți poți ști următorul gând.

Noi, oamenii, suntem nemulțumiți. Suntem nerecunoscători. Suntem însetați să clădim lumea, să-l clădim pe altul în întregime și îndată ce reușim și am gustat tot succesul și fericirea, ne simțim goi. Mereu ceva ne va lipsi.

Poate e suficient că nu ne uităm să trăim ”acum”. Marile noastre aspirații nu ne-au lăsat loc pentru nimic altceva. Ne-au găsit până am plătit și ne-am uitat doar să călcăm peste toți și toate ca să urcăm pe tron.

Am pierdut pădurea pentru că am privit copacul. Așa am ajuns aici.

Am continuat să luăm tot ceea ce părea să strălucească și să ne pară aur și când am reușit, am deschis brațele și țineam gunoi.

În dragoste însă, nu este mereu așa. Mai sigur nu este niciodată așa. Oricât ai vrea, oricât ai încerca, dacă nu o vreau amândouă părțile, nimic nu se întâmplă. Te schimbi tu, însă toate celelalte rămân la fel. Tu le vezi diferit pentru că ești îndrăgostit și așa trebuie să le vezi. Însă nu, nimic nu se schimbă.

Poate că iubirea va reuși. Pentru că dragostea, la un moment-dat, trece, se diluiază și de multe ori te uiți înapoi și te întrebi ce a fost acel ceva care te-a tras să vrei să miști Pământul și Cerul ca să ajungi aici unde ești.

Iubirea însă este ceea ce rămâne la sfârșit. Și aceasta îți este răsplata pentru tot ceea ce ai făcut ca să ajungi aici. Aceasta este ceea ce în clipele tale  de deznădejde îți arată că osteneala ta n-a fost în zadar și nici sacrificiile pentru omul pe care l-ai vrut lângă tine.

La sfârșit aceasta va schimba tot. Te învață să respecți, să te liniștești, să faci pas acolo unde nu te ține. Să faci compromisuri chiar dacă știi ce înseamnă acest cuvânt pentru că niciodată nu te-ai dat înapoi.

Te învață să dai de la câte o pereche de șosete până la sufletul tău, viața ta, timpul tău, forța ta.

Mereu te va încerca, ca să fie sigură că meriți să o ai. O să-ți îndepărteze tot ce vrei să ai mai aproape ca să-ți încerce nervii și rezistența.

Când însă anii vor trece și vei îmbătrâni și îți vei schimba modul de a vedea lucrurile, atunci vei înțelege. Ai să vezi că frumoasele tale clipe le-ai petrecut atunci când ai băgat-o în viața ta, când ai lăsat-o să te umple și să o simți.

Când te-ai iubit pe tine însuți și acesta, la rândul lui s-a iubit; cealaltă jumătate a ta și aceasta la rândul ei și alta și alta și înăuntrul tău lumea s-a iubit.

Ai să-ți amintești că având iubire nu ai avut nevoie de podoabe ca să te înfrumusețeze, nici nu te-ai schimbat. Că te-au iubit pentru ceea ce erai. Pentru ceea ce erai când îți purtai pijamalele largi, pentru ceea ce erai când îți mâncai pâinea prăjită în fugă, pentru ceea ce erai când nimeni nu era lângă tine dar tu ai rămas cu capul sus.

Pentru toate acestea iubirea măsoară mai mult decât dragostea.

Vezi tu, sunt frumoși fluturii dar, la începutul iernii, mor.

Ce înseamnă ”trăiesc fără frică”?

Ce înseamnă ”trăiesc fără frică”? Cum se poate să nu-mi fie teamă de fricile mele? Paradoxul depășirii fricii este a face exact toate acele lucruri care o fac să crească. Avem nevoie de frică însă până acolo unde ne permite să fim funcționali și să avem grijă de noi înșine, fără a ne îngrădi și fără a ne interzice a trăi fericiți și împliniți.

S-a spus și s-a scris mult despre frică. Mii de citate de la politicieni până la figuri publice și filosofi sunt reproduse în fiecare zi, pentru a o alunga și totuși rămâne una dintre cele mai mari obstacole parcă înadins ridicate de cineva în fața noastră. Acolo unde sunteți gata să faceți o schimbare pozitivă interesantă în viața voastră, dintr-o dată îi simți frigul  insuportabil de presant și șantajul pumnului în barbă a obijnuințelor.

O parte din tine este entuziasmată la ideea schimbării pentru o slujbă nouă, o casă, o relație iar altă parte este blocată în ceea ce era, până acum, realitatea ta, simplă și inactivă. Și partea asta a ta te ține să nu înaintezi. Frica este un sentiment fiziologic  care e necesar să existe în viața ta doar pentru a te proteja de pericole. Este important să facem diferența între frică și stres.

Frica este asociată cu un pericol real și e menită să ne protejeze, în timp ce stresul adesea are de a face cu pericole imaginare sau situații, care sunt declanșate de un eveniment traumatic care s-a petrecut sau pentru că cineva ne-a înspăimântat spunându-ne într-una că trebuie să rămânem departe  de o anumită situație. Când ne reamintim nouă înșine că exercițiul controlului este o iluzie, atunci vom începe să ne calmăm. Cel mai rău scenariu la care v-ați gândit nu se va întâmpla și veți fi plăcut surprinși, deoarece de multe ori asociem schimbarea cu ceva neplăcut și distructiv.

De frică avem nevoie până în acel punct în care suntem funcționali și ne protejăm pe noi înșine fără a ne îngrădi sau a ne interzice a trai fericiți și impliniți. ”Trăiesc fără frică” nu înseamnă că trebuie să avem ignoranța pericolului sau să exagerăm în privința abilităților noastre. Pur și simplu înseamnă că avem nevoie să o simțim și să rămânem cu ea așa cum rămânem și simțim toate sentimentele, luând-o în considerare, dar cu toate acestea înaintând spre orice schimbare ne dorim.

De altfel curajul nu implică lipsa fricii, ci mai degrabă gestionarea acesteia. Scopul nu este să nu ne fie frică niciodată, ci să nu ne țină inapoi intr-o viață care nu ne mai satisface. Frica iși va face apariția în fața noastră de fiecare dată când vom încerca să ”creștem”,să ne cultivăm, să mergem acolo unde am visat.

Mulți dintre noi credem că frica este un semn al pericolului, un avertizment precum că ceva rău urmează să se întâmple și că trebuie să-l ocolim prin orice mijloc. Acest mijloc ne-a deservit când eram copii și nu aveam de ales. Există diferență între frica de necunoscut, de nou, și frica instinctuală.

Sunt sigură că dacă ai rămâne la ceea ce ți se întâmplă fără să fii deranjat de terțe persoane, vei înțelege ce am in vedere și vei ști care dintre cele doua te privesc în mod direct. Mulți dintre noi credem că frica este un semn al pericolului, un avertisment precum că ceva rău urmează să se întâmple și trebuie să-l ocolim prin orice mijloc. Însă oricâți au făcut ceva important îți vor răspunde la fel ”normal că mi-a fost frică”.

”Normal că m-am gândit să fug, să renunț. Uneori încă mă mai gândesc. Însă nici o clipă n-am regretat această schimbare”. Încearcă să-ți aduci în minte experiențe pozitive, amintiri...Adu-ți în minte acele momente în care ai simțit frica și totuși ai făcut schimbările pe care le-ai vrut. Cum au evoluat lucrurile? Sunt toate șansele ca totul să meargă bine. Tendința noastră este să dorim să mergem pe drum cunoscut, chiar dacă acesta este urât și anevoios, pentru că ni se pare mai ușor.

Știm cum să fim pe acest drum, știm cum să ne purtăm, ce să așteptăm și ce să luăm. Siguranța obijnuințelor de multe ori nu ne lasă să vedem că cercul s-a închis. Singurul lucru pe care-l poate regreta cineva care parăsește o situație rea, este faptul că nu a făcut-o mai devreme. Schimbarea și evoluția sunt, bineînțeles, și rezultatul inevitabil al întâlnirii nouă înșine cu natura noastră prin conștientizare, contact direct, fără încercări, control sau evitări.

Există un paradox existențial magic, unde schimbarea se întâmplă, când cineva devine ceea ce este și nu încearcă să devină ceea ce nu este. Viața se întâmplă, înaintează cu sau fără fricile noastre. Când ne reamintim nouă înșine că exercițiul controlului este o iluzie, atunci vom începe să ne calmăm. Cel mai rău scenariu la care v-ați gândit nu se va întâmpla și veți fi plăcut surprinși, deoarece de multe ori asociem schimbarea cu ceva neplăcut și distructiv.